Banchetul de absolvire este una dintre cele mai frumoase şi aşteptate nopţi de distracţie din perioada adolescenţei. Doar vreo trei săptămâni îi mai despart pe elevii de clasa a VIII-a şi a XII-a de festivitatea de absolvire, dar mai ales de mult aşteptatul banchet. Cei mai mulţi elevi ai şcolilor şi liceelor vor avea parte de petrecerea de final de an, pentru care au început pregătirile încă din luna ianuarie.
Mai mult sau mai puţin fastuoase, banchetele se organizează după suma pe care sunt dispuşi părinţii să o plătească pentru petrecerea de sfârşit de ani. Costurile implică de regulă meniul la restaurant, muzica, serviciile foto-video, ţinuta, machiajul şi coafura pentru fete. Toate ajung la o sumă destul de mare, plus că la aceste cheltuieli se adaugă meniurile pentru profesori, flori pentru doamne şi mici cadouri ca amintire.
În medie, pentru petrecerea de absolvire, un absolvent de gimnaziu plăteşte în jur de 500 de lei, în timp ce la liceu costul pentru participarea la petrecere ajunge şi la 1.000 lei.
Ca să facem o paralelă, un sejur pe week-end în Delta Dunării, pentru două persoane, costă în medie luna aceasta 850, iar pachetul include cazare în cameră dublă, cu cină la check-in, pensiune completă în cea de-a doua zi şi mic-dejun la check-out.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.