Patru minori au tâlhărit un turist străin pe Faleza ,,Ivan Patzaichin” din municipiul Tulcea, doi dintre ei fiind arestaţi pentru 30 de zile. Ceilalţi doi sunt prea mici pentru a răspunde penal. Legea prevede că minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal, iar minorul care are vârsta între 14 şi 16 ani răspunde penal numai dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ.

Potrivit informaţiilor transmise de purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, prim-procuror Dan Stepanencu, pe data de 8 aprilie, în jurul orelor 16.30, minorii P.E.D. şi M.I.S au observat un cetăţean străin pe faleza din municipiu pe care l-au urmărit şi ulterior, cu complicitatea a altor doi minori care nu răspund penal, în apropiere de str. Grigore Antipa din Tulcea, l-au atacat. După ce l-au doborât la pământ, l-au deposedat prin violenţă de portofelul în care cetăţeanul străin avea o sumă de bani, documentele de identitate şi un card bancar.

„Întrucât faptele inculpaţilor minori prezintă pericol pentru ordinea publică, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea au formulat o propunere de arestare preventivă a acestora, propunere ce a fost însuşită de Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Tulcea iar celor doi inculpaţi minori,  P.E.D. şi M.I.S, le-au fost emise mandate de arestare pe o durată de 30 de zile”, a transmis compartimentul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea într-un comunicat de presă.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.