Aegyssus Sport Fest, eveniment aflat la a treia ediţie organizat de Primăria municipiului Tulcea, se va desfăşura în perioada 24 mai – 2 iunie.
Timp de 10 zile, în municipiul Tulcea se vor desfăşura competiţii de baschet, box, handbal, volei pe plajă, squash, înot, cros, mountain bike, kempo, karate, streetball, tenis de masă, tenis de câmp şi şah, iar premiile pregătite sunt în valoare totală de 69.400 de lei.
Deschiderea evenimentului va avea loc vineri, la ora 18,00, în Piaţa Civică şi va presupune spectacole de dans, alocuţiuni ale autorităţilor, dar şi prezentarea cluburilor sportive participante şi a competiţiilor pe care le vor organiza în cadrul festivalului.
„Vor participa 13 cluburi sportive din oraş şi vor fi 15 concursuri la care s-au înscris deja aproape 1.700 sportivi profesionişti şi amatori”, a declarat Ion Boncea, consilierul personal pe probleme de sport al primarului municipiului Tulcea.
Primele concursuri din cadrul festivalului vor avea loc sâmbătă, începând cu ora 8,00, la Bididia.
„Aproape 280 de sportivi s-au înscris la Cupa României la MTB Eliminator şi Olimpic care vor avea loc sâmbătă şi duminică”, a precizat Ion Boncea.
Participarea la competiţii este gratuită iar înscrierile se fac prin intermediul cluburilor şi al asociaţiilor sportive.
Aflat la a treia ediţie, Aegyssus Sport Fest are ca scop implicarea tulcenilor în activităţi sportive în cadrul oficial oferit de cluburile sportive şi asociaţiile de profil.