Din cele 1.200 de bilete puse la vânzare pentru Revelionul pensionarilor 2025 de la Tulcea, nu mai puţin de 160 au fost cumpărate în prima zi.

Preţul unui bilet este de 200 lei, iar doritorii îşi mai pot asigura accesul la petrecere de la sediul Ansamblului Artistic Profesionist „Baladele Deltei”. Biletele se vor putea procura de luni până vineri, între orele 09:00 – 15:00.

„Ieri a fost prima zi când am scos biletele la vânzare. Am reuşit să vindem 160 într-o singură zi. În total sunt disponibile 1.200 de bilete, 600 pentru ziua de vineri, iar cealaltă jumătate pentru cea de sâmbătă. Baladele Deltei va asigura programul artistic, dar este prea devreme să anunţăm invitaţii şi surprizele pe care le vom avea, pentru că încă nu am definitivat programul”, ne-a declarat, joi, directorul Ansamblului „Baladele Deltei”, Aurelian Croitoru.

Pensionarii vor putea participa şi la tombola pregătită de către organizatori, la care vor avea posibilitatea de a câştiga diverse premii, pornind de la o sticlă de şampanie, până la o maşină de tuns iarba.

„Vor fi multe surprize, invitaţi speciali, dar şi tombola nelipsită din fiecare an. În cadrul tombolei pensionarii pot câştiga diferite premii, de la o sticlă de şampanie, până la un aparat de tuns iarba. În general, vor fi premii folositoare în gospodăria fiecărei persoane. Nu mai există niciun alt cost suplimentar, în afară de preţul biletului”, spune Aurelian Croitoru.

Anul trecut au fost epuizate toate cele 1.200 de bilete puse la vânzare de către organizatori.

„Anul trecut au fost vândute 570 de bilete în prima seară şi 630 în cea de-a doua. Am vândut toate biletele anul trecut. Sigur le vom epuiza şi anul acesta pe toate. Pensionarii sunt dornici să se distreze. Aceştia vor socializa, petrece, asculta muzică şi vor dansa. Acesta este şi scopul evenimentului”, ne-a declarat directorul Ansamblului „Baladele Deltei”, Aurelian Croitoru.

Evenimentul va avea loc în zilele de vineri, 24 ianuarie 2025 şi sâmbătă, 25 ianuarie 2025, la restaurant „Esplanada Parc”. Autorităţile pun la dispoziţie transport gratuit petrecăreţilor între orele 14.00 -16.00 şi 22.00 – 24.00, cu plecare din staţia de autobuz „Hotel Delta”.

Petrecerea este organizată de Primăria Municipiului Tulcea, Direcţia de Asistenţă şi Protecţie Socială şi Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei”.

La precedenta ediţie a Revelionului pensionarilor 1.200 de petrecăreţi s-au distrat timp de două seri.