Doi din cei patru luptători ai CSS Delta Tulcea, antrenori Milton Popovici şi Dumitru Popa, au reuşit să ajungă şi pe podiumul Campionatului Naţional de Lupte Libere, organizat sub egida Federaţiei Române de Lupte şi găzduit de Sala Polivalentă din Târgu Mureş în weekendul trecut.
Aşa cum era de aşteptat, unul dintre favoriţii campionatelor de lupte, Ali Gean, a obţinut aurul la categoria 120 de kg. Locul III şi medalia de bronz au fost adjudecate de către luptătorul Flavian Nane Chirică, la categoria 97 de kg.
„Am participat cu patru sportivi de la CSS Delta, la finala Campionatului Naţional de Juniori 18-20 de ani, care a avut loc la Târgu Mureş, în perioada 30-2 octombrie. Ne-am bucurat să îl vedem pe Ali Gean, întotdeauna un favorit în campionatele la care participăm, pe treapta de sus a podiumului, reuşind, încă o dată, să ia titlul de campion naţional la lupte, la categoria 120 de kg”, ne-a declarat Milton Popovici.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.