Un număr de 43 de persoane au depus până ieri dosare complete pentru obţinerea uneia dintre cele şase locuinţe construite prin Agenţia Naţională de Locuinţe care au rămas vacante, respectiv două apartamente şi patru garsoniere. Astăzi este ultima zi în care cei interesaţi mai pot dosare, până la ora 16.00.

„La nivelul anului 2021 am avut înregistrate 3.500 de cereri, iar în urma evaluării lor au rămas doar cele care mai îndeplineau criteriile de vârstă, respectiv 1.774. De la deschiderea acestei sesiuni pentru cele şase unităţi locative au fost depuse 43 de dosare complete”, ne-a declarat directorul adjunct al Direcţiei Întreţinere şi Administrare Patrimoniu (DIAP) Tulcea, Bogdan Vasilescu.

Tinerii cu vârsta sub 35 de ani, care îndeplinesc criteriile de eligibilitate şi primesc repartiţii de la consiliile locale până la împlinirea vârstei de 38 de ani, pot locui cu chirie în aceste locuinţe.

Pentru repartizarea unei locuinţe ANL, titularul cererii de repartizare a unei locuinţe pentru tineri, destinată închirierii, trebuie să fie major, în vârstă de până la 35 de ani la data depunerii cererii, şi să poată primi repartiţie pentru locuinţă în cel mult 36 luni de la împlinirea acestei vârste. De asemenea trebuie să îşi desfăşoare activitatea în localitatea în care sunt amplasate locuinţele.

Solicitanţii de locuinţe pentru tineri, destinate închirierii construite prin ANL se pot prezenta la Registratura DIAP Tulcea pentru a completa cererile cu documentele justificative necesare evaluării dosarului.

Nu se vor lua în considerare dosarele ale căror solicitanţi au depăşit vârsta de 39 ani şi nu vor fi analizate dosarele incomplete.

Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii DIAP, Primăria Tulcea are în prezent 103 locuinţe ANL în regim de închiriere. Ultima sesiune de repartizare a avut loc în anul 2010 atunci când s-au alocat aproximativ 70 de locuinţe din patru scări de bloc de pe strada Izvorului.