Casa Avramide invită iubitorii de artă contemporană să descopere expoziţia „Lumea văzută de noi”, care va fi deschisă începând de marţi, 12 iulie 2022.
Expoziţia este organizată de Asociaţia Culturală ARTAR, în parteneriat cu Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion”, şi oferă publicului interesat de artă contemporană ocazia să descopere dintr-o altă perspectivă lucrările ce abordează teme obişnuite – de la peisaje rurale şi natură statică la prezenţe feminine sau pisici, compoziţii ameţitoare, geometrii secrete şi culori pastelate.
Criticul şi istoricul de artă Roxana Bărbulescu, membru fondator şi preşedinte al Asociaţiei Culturale ARTAR, ne-a declarat că a ales Tulcea ca centru al acestui vernisaj pentru că a identificat în activităţile Casei Avramide un pol al activităţilor de promovare a valorilor culturii şi artei, de dezvoltare şi afirmare a disponibilităţilor creatoare ale populaţiei în toate domeniile de creaţie şi interpretare artistică, recreativ-distractive, unde artiştii sunt apreciaţi şi susţinuţi.
„Urmăresc activitatea Casei – muzeu Avramide de o perioadă lungă de timp şi îmi place că îmbină expoziţii de artă, cu lansări de carte, miniconcerte, ateliere de creaţii cu copiii. Găsesc locaţia ca pe un loc primitor, cald, iar curatorii muzeului sunt foarte receptivi în legătură cu tot ceea ce ţine de artă. Astfel după o corespondenţă avută cu reprezentanţii ICEM Tulcea, am decis că este locul cel mai potrivit pentru expoziţia organizată de noi, Asociaţia Culturală ARTAR”, a precizat Roxana Bărbulescu.
Expoziţia cuprinde lucrări ale artistelor vizuale Victoria Ileana Dragomirescu, Violeta Carp, Teodora Coltofean şi Ioana Mihăiescu.
Citiţi continuarea în ediţia tipărită a ziarului DELTA.